De ce un Forum International
dedicat riscurilor catastrofale?
Ar trebui sa dedicam o echipa intreaga doar pentru a numara
stirile referitoare la inundatii, publicate in mass-media in
ultimul an. Si aceasta nu datorita zelului unor jurnalisti
lipsiti de alte subiecte mai atragatoare, ci datorita tristei
realitati care a facut ca tara noastra sa devina un fel de
lunca inundabila.
Dar cifrele raman parca in plan secund cand vedem oameni ramasi
fara adapost, amenintati cu petrecerea noptii si poate a unui
intreg anotimp sub cerul liber. Putini dintre ei si-ar putea
permite sa isi reconstruiasca casele cu propriile mijloace
banesti; salvarea vine de multe ori din partea statului, care
aloca sume importante de la buget pentru reconstructia zonelor
afectate de calamitati naturale.
Privind la nivel macro si luand in considerare pretul unei
polite de asigurare a locuintei si a bunurilor din aceasta
- cel putin modic, nu ar fi oare mai bine ca statul sa isi
redirectioneze efortul financiar in directia prevenirii producerii
catastrofelor, lasand asiguratorii sa isi faca meseria - sa
preia riscuri si sa despagubeasca in cazul producerii acestora?
Fireste, se poate contraargumenta prin faptul ca vor ramane
oameni si sub cerul liber si fara sansa de a-si reface viata,
lipsiti de ajutorul de la buget; chiar si in contextul in care
statul ar realiza o ampla campanie de informare in masa in
care ar anunta ca nu va mai finanta reconstructia locuintelor
neasigurate, afectate de dezastre naturale, inclusiv inundatii,
probabil ca gradul de penetrare nu ar creste spectaculos. Insa,
acest impediment ar putea fi ocolit in situatia introducerii
obligativitatii asigurarii cladirilor cu destinatie de locuinta,
asa cum prevede proiectul de lege aflat in lucru la Ministerul
Administratiei si Internelor (MAI). Potrivit acestuia, toate
locuintele existente pe teritoriul tarii noastre, indiferent
daca sunt situate in domeniul public sau in cel privat, vor
fi asigurate obligatoriu impotriva riscului de cutremur, inundatii
sau alunecari de teren. Proiectul, elaborat impreuna cu expertii
Bancii Mondiale, cuprinde 4 componente care vor fi implementate
de MAI, Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului,
Agentia Nationala pentru Resurse Minerale si Ministerul Mediului
si Gospodaririi Apelor si va fi discutat in premiera cu ocazia
celei de a III-a Editii a ICAR - The International CAtastrophic
Risks Forum.
Intre timp insa, dezastrele naturale nu dau semne ca vor inceta
sau macar ca vor scadea in intensitate. Ramanem deci cu speranta
ca acest nou cadru legislativ va rezolva multe din problemele
expuse mai sus.
|